De ce sunt spaniolii sâsâiți?

Înțelegerea diversității fonetice și fonologice a limbii spaniole este esențială pentru oricine studiază sau lucrează cu această limbă. Unul dintre cele mai distinctive sunete pe care le auzi în Spania este cunoscut sub numele de „ceceo”, un fel de ”sâsâit”. Pentru vorbitorii de alte limbi, acest sunet distinctiv este adesea interpretat ca o tulburare de vorbire. În acest articol, vom explora în detaliu ce e cu „sâsâitul” ăsta care, de fapt, nu este un defect, și vom examina poveștile fascinante și realitatea lingvistică din spatele acestei trăsături de vorbire. De asemenea, vom analiza diferențele dintre spaniola din Spania și cea din America Latină, oferind o imagine completă a acestui fenomen lingvistic.

Dacă ai ascultat vreodată un spaniol din Madrid vorbind, ai observat probabil că sunetele produse sunt diferite de cele ale unui vorbitor din Ciudad de México sau Bogotá. Această diferență de pronunție se manifestă prin pronunțarea literelor „z” și „c” (înainte de „e” și „i”) ca sunetul [θ], similar cu „th” în cuvântul englezesc „think.” În realitate, acest fenomen nu este un defect, ci se numește ceceo și este o trăsătură dialectală legitimă a spaniolilor.

Ce este sâsâiala?

Sâsâiala este o tulburare de vorbire care afectează producerea corectă a sunetelor sibilante, în special /s/ și /z/. Acest defect de articulare, cauzat de o poziționare incorectă a limbii – fie prea aproape de incisivi, fie între arcadele dentare – este, de obicei, asociat cu un mod infantil de deglutiție (în care copilul împinge limba înainte pentru a înghiți) și cu obiceiul suptului degetului mare.

În contrast, ceceo spaniol nu reprezintă o tulburare de vorbire, ci un fenomen lingvistic normal și acceptat în anumite regiuni ale Spaniei.

De ce vorbesc spaniolii așa?

Dacă „sâsâiala spaniolă” nu este un defect, de ce vorbesc spaniolii așa? Ei bine, există mai multe răspunsuri la această întrebare. Să le examinăm pe rând:

Mitul Regelui

Un mit larg răspândit despre originea ceceo-ului este povestea regelui Ferdinand, unul dintre regii medievali ai Spaniei. Conform acestei povestiri, regele Ferdinand era sâsâit. Ca formă de respect și pentru a-și mulțumi regele, poporul spaniol a început să vorbească cu acest sunet caracteristic, numit de unii „sâsâit spaniol”. Totuși, povestea regelui Ferdinand, în ciuda prevalenței sale, nu s-a întâmplat niciodată și, chiar dacă ar fi existat un rege sâsâit, acesta nu este motivul pentru care spaniolii vorbesc astfel.

Povestea Conchistadorilor

A doua poveste frecvent întâlnită explică faptul că majoritatea cuceritorilor spanioli și a coloniștilor ulteriori ai țărilor care formează astăzi America Latină proveneau din regiunile sudice ale Spaniei, în special Andaluzia, unde se aflau principalele porturi ale Spaniei și Insulele Canare. Oamenii din Andaluzia vorbesc diferit față de restul țării. Din acest motiv, vorbitorii de spaniolă din țările latino-americane vorbesc mai mult ca andaluzii (din sudul Spaniei), decât precum castilienii (din centrul și nordul Spaniei). Deși această versiune are mai mult suport istoric, este totuși prea simplistă în abordare. De-a lungul celor 300 de ani de control spaniol în America, cu siguranță au existat mulți spanioli din centrul și nordul Spaniei care au emigrat în colonii.

Deci, care este adevăratul motiv din spatele „sâsâitului spaniol”?

Evoluția naturală a limbilor

Te-ai întrebat vreodată de ce englezii au accentul lor distinctiv? Sau de ce este atât de greu pentru un american să-i înțeleagă uneori pe scoțieni sau pe australieni?

Răspunsul la aceste întrebări se află în centrul discuției noastre despre „sâsâitul spaniol”. Englezii, scoțienii, australienii și americanii vorbesc diferit pentru că limbile sunt organisme vii care evoluează continuu. Când un grup de vorbitori ai unei limbi este separat de restul pentru o perioadă lungă de timp, el dezvoltă trăsături și caracteristici unice.

În această lumină, putem înțelege cum, după cinci secole de existență a limbii spaniole în America, aceasta a dezvoltat trăsături distinctive. Putem duce acest argument chiar mai departe pentru a explica de ce oamenii din Mexic vorbesc diferit față de oamenii din Columbia, Chile sau Argentina. Chiar și în cadrul granițelor unei țări, găsești diferențe în modul în care oamenii vorbesc o limbă.

E drept că povestea regelui era mai colorată, iar cea a cuceritorilor avea mult sens. Dar uneori, cea mai plictisitoare explicație este și cea mai exactă.

Înțelegerea „sâsâitului spaniol”

Acum că știm că „sâsâitul spaniol” nu este un defect și că nu provine din povești fantastice, putem încerca să înțelegem cum funcționează. Acest lucru este important deoarece „sâsâitul spaniol” este principala diferență de pronunție între spaniola din America Latină și cea vorbită în Spania.

Trei termeni lingvistici ne ajută să explicăm „sâsâitul spaniol”:

• Ceceo
• Seseo
• Distinción (distincție)

Haideți să explorăm acești termeni.

Ceceo

Ceceo-ul este acel sunet pe care vorbitorii de alte limbi îl identifică drept „sâsâit spaniol”. Ceceo-ul apare atunci când literele „s”, „c” (înainte de „e” și „i”) și „z” sunt pronunțate folosind fricativa interdentală, care poate fi identificată ca sunetul „th” (θ) din engleză (ca în „thing”). Își găsește scopul în cuvinte precum „casa” (casă) și „caza” (vânătoare). În America Latină, aceste două cuvinte sunt pronunțate exact la fel, dar în Spania (nordică) ceceo-ul permite o diferențiere între cele două cuvinte doar prin modul în care sunt pronunțate.

Seseo

Opus ceceo-ului și utilizat pe scară largă în America Latină, seseo-ul apare atunci când oamenii pronunță literele „s”, „c” (înainte de „e” și „i”) și „z” cu sunetul unui „s” din alte limbi. În acest caz, nu există nicio diferență distinctă în pronunția cuvintelor „casa” și „caza”, printre multe altele.

Distinción

Dacă am căuta modul „corect” de a vorbi, poate aceasta ar fi alegerea. Totuși, nu există un mod corect de a vorbi, deoarece fiecare țară și regiune are propriile sale utilizări și moduri tradiționale de a se exprima. Distinción se referă la un mod de a vorbi care face diferența între sunetele literei „s” și cele ale literelor „c” (înainte de „e” și „i”) și „z”. În acest caz, „s”-ul spaniol sună exact ca „s”-ul românesc, dar „c”-ul și „z”-ul spaniol sunt pronunțate ca sunetul „th” (θ) din engleză.

Spaniola din Spania și spaniola din America Latină

Discuțiile despre „sâsâitul spaniol” aduce inevitabil în prim-plan diferențele dintre limba spaniolă din Spania și cea vorbită în America Latină. Poate chiar veți fi tentat să întrebați care este mai bună sau pe care ar trebui să o învățați. Realitatea este că nu există nicio diferență. Dacă ați călătorit vreodată la Londra sau Dublin și ați vorbit engleză fără nicio problemă, știți că diferențele de pronunție sunt doar detalii culturale care ne amintesc de diversitatea uimitoare a rasei umane. Dacă învățați spaniola, puteți fi siguri că vă va fi de folos din Mexic până în Argentina și peste tot în Spania.

Oricare ar fi diferența dintre ceceo și seseo, noi, la Biroul de Traduceri Tradia, suntem pregătiți să vă oferim servicii de traducere de înaltă calitate, adaptate perfect cerințelor și nuanțelor limbii dorite. Indiferent de complexitatea textului sau de specificul regional al limbii spaniole, echipa noastră de traducători profesioniști are experiența și cunoștințele necesare pentru a se descurca impecabil cu toate subtilitățile lingvistice. Ne mândrim cu capacitatea noastră de a oferi traduceri spaniolă precise, coerente și naturale, care reflectă întocmai sensul și intenția textului original. La biroul nostru de traduceri, prioritatea este să asigurăm că fiecare proiect este realizat cu maximă atenție și profesionalism, pentru ca mesajul dumneavoastră să fie transmis clar și eficient, indiferent de variațiile lingvistice.

Glosar de termeni

• Ceceo: Pronunțarea literelor „s”, „c” (înainte de „e” și „i”) și „z” folosind sunetul fricativei interdentale, similar cu „th” (θ) în engleză.
• Seseo: Pronunțarea literelor „s”, „c” (înainte de „e” și „i”) și „z” folosind sunetul  consoanei „s”.
• Distinción: Distincție între sunetele literelor „s”, „c” (înainte de „e” și „i”) și „z”, unde „s” sună ca „s” în română, iar „c” și „z” sună ca „th” (θ) în engleză.